Ucraina a numit un nou ambasador în Republica Moldova! Ambasador a redevenit Ivan Gnatişin

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko l-a desemnat pe diplomatul Ivan Gnatişin în funcţia de ambasador al Ucrainei în Republica Moldova. Gnatişin a mai fost ambasador în ţara noastră în perioada 1996-2000.

Decretul respectiv a fost plasat ieri seara pe site-ul preşedintelui ucrainean. Ambasadorul anterior al Ucrainei în Republica Moldova Serghei Pirojkov şi-a încetat activitatea în octombrie 2014.

Ivan Gnatişin este un diplomat ucrainean. Originar din regiunea Cernăuţi, ambasadorul şi-a început cariera în 1996. Din martie 1996 şi până în decembrie 2000- a deţinut funcţia de ambasador al Ucrainei în Moldova.

Din 2000-2003 a fost şef de departament la Ministerul de Externe din Kiev, iar în perioada 2003-2004 ambasador cu misiuni speciale . Din 2004 şi până în 2006-ambasadorul Ucrainei în Slovenia, iar 2006-2007 a devenit şef de departament al Diplomaţiei de la Kiev.

Din 2007 şi până în 2011 a fost ministru adjunct de Externe. Până la numirea lui în funcţia de ambasador al Ucrainei în Moldova a fost consilier al ministrului de Externe.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.