Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Magistrații au înmânat decizia motivată…

Magistrații au înmânat decizia motivată în dosarul Șor. Avocatul lui Șor: Intenționăm să demonstrăm că e nevinovat

Magistrații au înmânat astăzi  decizia motivată în dosarul Șor. Aceasta are 104 pagini. Avocatul lui Ilan Șor a declarat că vor depune apel și că intenționează să demonstreze că Șor e nevinovat. „Cu spălarea resurselor financiare el nu s-a ocupat”, a spus avocatul Denis Ulanov. 

Urmează să contestăm cu apel. Dar, până la a depune apel, urmează să studiem și noi concluziile instanței. În 15 zile urmează să depunem apel motivat. Sechestre pe anumite bunuri ale lui Ilan Șor au fost puse pe alte cauze penale care se află în gestiunea organelor de urmărire penală”, a spus  procurorul  Andrei Băeșu.

Pe de altă parte, Denis Ulanov a argumentat absența de azi a lui Șor prin faptul că acesta ar avea o ședință operativă.

Noi am primit azi decizia motivată, e voluminoasă, are 104 pagini. Vom studia atent argumentarea și concluziile. Sensul contestării este de a ne exprima dezacordul cu sentința și de a motiva dezacordul. Cu însăși judecarea lui Ilan Șor, noi nu suntem de acord, lucru despre care am vorbit imediat după audierea sentinței pe 21 iunie. Ilan Șor e la Orhei. Are o ședință operativă. Luând în calcul faptul că pentru un an de zile el a fost lipsit de posibilitatea de a avea contact cu serviciile municipale, cu locuitorii orașului, acum nu pierde nicio clipă. În acțiunile lui Ilan Șor nu a fost stabilite semne ale furtului. Noi nu o dată am spus că el nu s-a recunoscut niciodată ca vinovat în ceea ce s-a întâmplat în noiembrie 2015. Cu spălarea resurselor financiare el nu s-a ocupat. Proprietățile care îi aparțin sunt sub sechestru încă din 2015. Intenționăm să demonstrăm că el  e nevinovat”, a spus Ulanov.

Inițial, procurorul Andrei Băeșu a cerut 19 ani de închisoare pentru primarul or. Orhei în timp ce apărarea a solicitat achitare, făcând referire la faptul că doar după depozițiile lui Ilan Șor, au fost condamnați Vlad Filat și Veaceslav Platon.

La 21 iunie, Ilan Șor, controversatul businessman și primar al orașului Orhei, a fost condamnat la 7 ani și șase luni de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis pentru cumul de infracțiuni. Instanța însă a dispus ca Șor să fie eliberat din arest sub control judiciar, iar pedeapsa pentru acesta să fie ispășită doar după ce sentința va deveni executorie.