R. Moldova - NATO: Guvernul de la Chișinău a decis cum va colabora cu Alianța Nord-Atlantică în următorii trei ani
Cooperarea R. Moldova cu NATO pentru următorii trei ani este prevăzută în Planul Individual de Acțiuni al Parteneriatului (IPAP) Republica Moldova – Alianța Nord-Atlantică (NATO) pentru anii 2017-2019, care a fost aprobat ieri de Guvern.
Astfel, în următorii trei ani vor fi întreprinse mai multe acțiuni pentru reformarea și modernizarea sectorului de securitate, dezvoltarea forțelor armate, combaterea noilor amenințări la adresa securității și promovarea diplomației publice. De asemenea, IPAP include obiectivele privind Consolidarea Capacităților de Apărare și Platforma pentru Interoperabilitate.
În document mai este stipulată chestiunea privind deschiderea Oficiului de Legătură NATO în R. Moldova, care va oferi republicii noastre noi posibilități pentru dezvoltarea cooperării practice în procesul de implementare a reformelor și proiectelor comune.
Relației R. Moldova – Alianța Nord-Atlantică va fi dezvoltată inclusiv prin organizarea consultărilor politice pe subiecte de securitate și apărare, sporirea interoperabilității prin participarea în continuare la operațiunea de menținere a păcii din Kosovo, valorificarea plenară a posibilităților oferite de programul Știință pentru Pace și Securitate al NATO, implementarea proiectelor de asistență prin intermediul Fondurilor de afectare specială NATO, sporirea nivelului de pregătire în caz de urgență, managementul crizelor.
„Vreau să scot încă o dată în evidenţă că este respectată neutralitatea R. Moldova, subiect în jurul căruia se speculează foarte mult de către cei care vor să ridice aceste discuţii cat mai sus. Am spus nu o singură dată că neutralitatea nu înseamnă izolarea ţării. Trebuie să avem o colaborare foarte bună în unul dintre obiectivele de modernizare a Armatei Naţionale”, a declarat premierul Pavel Filip în cadrul ședinței de Guvern.
Cei care vor submina democrația și independența R. Moldova, MONITORIZAȚI în continuare de SUA. „Statele Unite ale Americii sunt cei mai importanți parteneri ai R. Moldova atunci când vorbim de sancțiuni”
„Timpuri pe care nu le-a vrut Dumnezeu”: O expoziție dedicată foametei organizate de sovietici în Basarabia și filmul „Omorâți prin înfometare”, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău
Autoritățile R. Moldova, ajutate de 14 Înalți Consilieri UE în procesul de reforme și de integrare europeană: Jumătate dintre aceștia sunt din România