Principală  —  IMPORTANTE   —   CEC anunță că pe 12…

CEC anunță că pe 12 iunie va avea loc turul doi al alegerilor locale noi în 3 localități

Comisia Electorală Centrală a stabilit pentru data de 12 iunie 2022 turul doi al alegerilor locale noi pentru alegerea primarului în comuna Ghetlova, raionul Orhei, satul Glinjeni, raionul Fălești și satul Zastînca, raionul Soroca.

Comisia precizează că înscrierea în buletinul de vot a celor doi candidați se va face în ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabile obținute în primul tur de scrutin.

Totodată, dacă unul din cei doi candidați se retrage din cursa electorală până cel târziu cu 7 zile înainte de ziua votării, scrutinul se va desfășura între candidatul rămas și următorul candidat care a acumulat cel mai mare număr de voturi în primul tur.

Plafonul maxim al mijloacelor financiare ce pot fi transferate sau utilizate în campania electorală aferentă turului doi al alegerilor locale noi nu va depăși plafonul stabilit prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale în care se includ cheltuielile deja raportate pentru turul întâi.

Votarea în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor locale noi se va efectua în baza acelorași liste electorale utilizate la primul tur.