Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Președintele ales Maia Sandu va…

Președintele ales Maia Sandu va susține astăzi un briefing de presă

Președintele ales Maia Sandu va susține astăzi, 2 decembrie, un briefing de presă. Deocamdată nu se cunoaște subiectul care va fi abordat.

Astăzi, 2 decembrie, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Litvinenco, a anunțat că deputații socialiști au înregistrat miercuri un proiect de lege prin care Serviciul de Informații și Securitate (SIS) să fie luat din subordinea președintelui R. Moldova. Potrivit parlamentarului, Comisia juridică numiri și imunități a aprobat cu 5 voturi un raport pentru două lecturi în acest sens.

Autorii proiectului de lege, sunt aceeași care în iunie 2019 au elaborat proiectul de modificare a Legii SIS, prin care activitatea Serviciului a trecut în coordonarea șefului statului. Este vorba despre deputații socialiști Vasile Bolea și Grigore Novac.

Această inițiativă legislativă vine odată ce președintele în exercițiu al R. Moldova, Igor Dodon, a pierdut lupta pentru încă un mandat prezidențial, în fața candidatei PAS, Maia Sandu.

Anterior, mai mulți politicieni și experți de la Chișinău declarau că socialiștii, la indicațiile lui Igor Dodon, ar putea veni cu o astfel de inițiativă.

În iunie 2019, majoritatea parlamentarilor au votat un proiect de hotărâre prin care Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a trecut în subordinea președintelui țării, deși a rămas să fie controlat și de Parlament.

Proiectul aprobat atunci prevede că directorul instituției este numit în funcție și demis din funcție de către Parlament, la propunerea președintelui R. Moldova, iar activitatea instituției să fie coordonată de către șeful statului, în limitele competenței sale, fiind supusă controlului parlamentar.