Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Dosarele privind frauda bancară: Sechestru…

Dosarele privind frauda bancară: Sechestru pe bunuri de 70 de milioane de lei, aplicat săptămâna trecută

Agenţia pentru recuperarea bunurilor infracţionale (ARBI) a aplicat, săptămâna trecută, sechestru pe bunuri în valoare de circa 70 de milioane de lei în baza delegaţiilor procurorilor. Sechestrul a fost aplicat în dosarele ce vizează frauda bancară.

Astfel, ARBI precizează, într-un comunicat de presă, că a sechestrat terenuri în valoare de 45,5 milioane de lei, capitaluri sociale de 23,5 milioane de lei şi patru autoturisme în valoare de peste 600 de mii de lei.

În prezent, Agenţia are în executare, în total, 79 de delegaţii referitoare la 200 de subiecţi cercetaţi penal.

Prin sentințe ale instanțelor de judecată, rămase definitive prin hotărâri ale Curții Supreme de Justiție, au fost condamnați, în așa-numitul „dosar al miliardului”, fostul premier Vlad Filat, nașul și cumnatul acestuia, Ion Rusu, dar și fostul deputat și om de afaceri Veaceslav Platon. Pe lângă anii de închisoare împărțiți celor trei, judecătorii au dispus și încasarea de la aceștia a unei sume de aproape 1,4 miliarde de lei. Doar că, de la pronunțarea sentințelor până la executarea lor deplină, s-a dovedit a fi cale lungă. În cazurile lui Filat și Rusu, care între timp au ieșit din pușcărie, confiscările au rămas doar pe hârtie până astăzi, iar în cazul lui Platon, deși a fost încasată suma dispusă de instanțe, dosarul nu are încă o finalitate certă, existând riscul ca statul să fie obligat să plătească despăgubiri de sute de milioane. Alte dosare cu nume sonore, precum cele ale lui Ilan Șor, Chiril Lucinschi sau Grigore Gacikevici, se află de ani de zile pe rolul instanțelor de fond sau al celor de apel, fără a fi emise sentințe executorii, respectiv fără a putea fi încasate prejudicii în folosul statului.