Principală  —  IMPORTANTE   —   Precizările ministrului Justiției privind inițiativa…

Precizările ministrului Justiției privind inițiativa de verificare a integrității candidaților la funcțiile de membri în CSM și CSP

Sursa foto: Sergiu Litvinenco/ Facebook

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a venit cu mai multe precizări privind inițiativa de verificare a integrității candidaților la funcțiile de membri în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și în Consiliul Superior al Procurorilor (CSP).

Potrivit lui Litvinenco, vor putea candida la funcțiile de membri în CSM și CSP atât din partea adunărilor generale a judecătorilor/procurorilor, cât și din partea Parlamentului, doar persoanele care trec testul de verificare a integrității.

„(…) Când vorbim de integritate, ne referim în special la controlul corespunderii averilor și a veniturilor legale declarate, dar și la stilul de viață. De evaluarea integrității urmează să se ocupe o comisie specială de evaluare care ar conține un număr egal de experți străini și naționali (ca opțiune sunt 6 persoane, dintre care 3 experți internaționali și 3 experți naționali)”, a spus Litvinenco într-o postare pe Facebook.

Proiectul legii a fost deja expediat Comisiei de la Veneția pentru expertizare, iar luni acesta va fi publicat și pe pagina web al ministerului, menționează ministrul Justiției.

„Avem și un calendar aproximativ de realizare a acestei inițiative. Astfel, dacă Comisia de la Veneția se va expune în luna decembrie, până la sfârșitul anului ar urma să fie aprobat de Parlament. În perioada ianuarie-februarie urmează, pe de o parte, să fie create condițiile pentru funcționarea Comisiei speciale de evaluare (identificare de experți, sediu, secretariat, oferire de acces la baze de date etc.), iar, pe de altă parte, trebuie să li se dea posibilitate celor care au aplicat la funcțiile de membru CSM și CSP fie să-și retragă, fie să-și mențină aplicațiile, dar și altor doritori să aplice. În februarie-aprilie trebuie să aibă loc evaluarea propriu-zisă. Ulterior, se organizează alegerile în adunarea generală a judecătorilor și procurorilor, dar și concursul la Parlament. Reiterăm – la alegeri, dar și la concurs vor putea participa doar persoanele care au trecut de evaluarea integrității”, a spus Litvinenco.

Potrivit ministrului Justiției, noua structură a CSM are drept scop să modifice statutul CSM și să sporească independența instituțională.

„Sporirea independenții instituționale a CSM impune consolidarea încrederii societăţii în actul de justiţie. Or, societatea nu poate acorda mai multă independență justiției în lipsa furnizării unor garanții suplimentare de încredere, fapt care impune necesitatea instituirii unei proceduri de justificare a aparențelor de integritate celor cărora societatea le acordă mai multă independență. Astfel, justificarea integrități CSM este una din premisele necesare realizării procedurii „creditării de încredere” a CSM pentru resetarea justiției. Este important ca, la momentul când începe evaluarea externă extraordinară a judecătorilor și procurorilor – mijlocul anului viitor –, să avem deja instituții de autoadministrare asanate și cu mandate certe. Pentru că atât CS, cât și CSP vor participa direct și vor avea un rol extrem de important în procesul de vetting propriu-zis (…)”, a accentuat ministrul.

Conform Legii cu privire la CSM, Consiliul este un „organ independent, format în vederea organizării şi funcţionării sistemului judecătoresc, şi este garantul independenţei autorităţii judecătoreşti”. În componenţa CSM intră judecători şi profesori de drept titulari, precum şi preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, ministrul justiţiei şi procurorul general care sunt membri de drept.

CSP asigură numirea, transferarea, promovarea în funcție și aplicarea măsurilor disciplinare față de procurori.