Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Dodon l-a felicitat pe Putin…

Dodon l-a felicitat pe Putin cu ocazia zilei de naștere. Ce i-a transmis șeful statului președintelui rus

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, l-a felicitat, astăzi, 7 octombrie, pe omologul său rus, Vladimir Putin, cu ocazia zilei sale de naștere.

Într-un mesaj pe care l-a postat pe pagina sa de Facebook, Dodon îi transmite lui Putin mai multe urări de bine, dar ține să reitereze și „disponibilitatea de a continua realizarea în comun a agendei bilaterale încărcate și îmi exprim încrederea că relațiile moldo-ruse se vor consolida și se vor dezvolta în spiritul parteneriatului tradițional și al respectului reciproc în beneficiul statelor și popoarelor noastre”.

„Îi urez sănătate, mulți ani fructuoși și multe succese spre binele Rusiei. Am convingerea că experiența, energia și puterea dlui Putin vor fi direcționate în continuare spre atingerea unor obiective înalte de dezvoltare și modernizare a țării, sporirea bunăstării cetățenilor ruși, intensificarea rolului Rusiei pe arena internațională”, i-a transmis Dodon lui Putin.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, împlinește astăzi 67 de ani. Putin se află la al 4-lea mandat de președinte al Federației Ruse.