Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Restricția de 90 de zile…

Restricția de 90 de zile de aflare pe teritoriul Ucrainei, eliminată pentru transportatori

Nu mai există restricția de 90 de zile de aflare pe teritoriul Ucrainei. Despre aceasta a anunțat Maia Sandu transportatorii după întrevederea avută joi, la Kiev, cu președintele Vladimir Zelenski.

„Sunt bucuroasă să anunț că, înainte să urc în avion spre Chișinău, am aflat că una dintre problemele pe care le-am semnalat noi a fost deja rezolvată. Este vorba despre eliminarea restricției de 90 de zile pentru transportatorii de pasageri și mărfuri. Sper că cei care cunosc problema se vor bucura”, a declarat șefa Guvernului R. Moldova într-un video publicat pe pagina sa de Facebook, arătându-se recunoscătoare partenerilor din țara vecină.

Deputatul socialist Oleg Lipskii a apreciat anunțul și a afirmat astăzi că problema privind aflarea transportatorilor R. Moldova pe teritoriul Ucrainei 90 de zile în jumătate de an a apărut acum doi ani și a fost discutată de circa opt ori de Guvernul precedent, dar a rămas nerezolvată.