Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Serghei Iaralov - cea de-a…

Serghei Iaralov – cea de-a două persoană cu identitate dublă în R. Moldova. Pe ce nume au fost eliberate actele

Ex-vicepreședintele Partidului Democrat, Serghei Iaralov, este cea de-a doua persoană care a obținut în mod fraudulos identitate dublă în Republica Moldova, ca și șeful său de partid, Vladimir Plahotniuc. Numele fals al lui Serghei Iaralov este Serghei Haikin. Centrul de Investigații Jurnalistice a obținut copia ordonanței prin care Serghei Iaralov și Vladimir Plahotniuc sunt cercetați într-un dosar penal, scrie Anticorupție.md

Numele lui Serghei Iaralov și al lui Vlad Plahotniuc figurează într-un dosar penal pornit de Procuratura Anticorupție la 29 octombrie 2019, după ce Serviciul de Protecție Internă și Anticorupție al MAI, condus pe atunci de liderul Platformei DA, Andrei Năstase, a prezentat procurorilor mai multe materiale cu privire la dubla identitate a celor doi lideri ai Partidului Democrat, formațiune care s-a aflat la putere în ultimii ani.

În Ordonanța privind începerea urmăririi penale, emisă de procurorul anticorupție Grigore Potoran, se menționează că angajații Agenției Servicii Publice au acționat în complicitate și în interesul unui grup criminal atunci când au perfectat acte liderului PD, Vlad Plahotniuc, și lui Serghei Iaralov. 

„În procesul de acumulare a materialelor s-a stabilit că angajați ai ASP, acționând în complicitate cu alte persoane necunoscute în interesul unui grup criminal organizat, au perfectat și eliberat ilegal cetățeanului Iaralov Serghei Valentin, acte de identitate cu numele Haikin Serghei, iar pe numele lui Plahotniuc Vladimir Gheorghe, ilegal au fost perfectate acte cu numele Novac Vladislav Vladimir”, se menționează  în Ordonanța de începere a urmăririi penale.

Buletinul și pașaportul pe numele lui Serghei Haikin au fost eliberate la 28 decembrie 2018, fără însă ca titularul actelor de identitate să semneze, actele fiind perfectate în regim de o zi, fără ca să fie achitată taxa de urgență. Ulterior, la 10 iunie 2019, la două zile de la instituirea unei noi coaliții de guvernare la Chișinău și trecerea în opoziție a Partidului Democrat, oficialul PD își schimbă din nou numele, obținând acte noi cu numele Iaralov. Și de acestă dată, în registrele de eliberare a actelor de identitate lipsesc semnaturile titularului. Mai mult, în Ordonanță se meționează că la dosar lipseau cazierul juridic și certificatul de naștere.

În perioada în care au fost perfectate acte cu altă identitate pe numele lui Vlad Plahotniuc și Serghei Iaralov, director al  Agenției Servicii Publice era Serghei Răilean, despre care presa a scris că ar fi finul de cununie al actualului lider al PDM, Pavel Filip.

Serghei Iaralov ar fi plecat în iunie 2019 din Republica Moldova, după ce la Chișinău s-a format o nouă alianță de guvernare. În noiembrie 2019, Dumitru Diacov a anunțat, într-o emisiune televizată, că Serghei Iaralov, nu mai este membru al Partidului Democrat din Moldova. Oficialul însă nu și-a putut aminti dacă Iaralov a depus cerere de renunțare la funcția de membru de partid sau dacă decizia respectivă a fost luată de către membrii PDM.

Citește materialul integral pe Anticorupție.md.

În decembrie 2019, șeful statului, Igor Dodon, a susținut că pașaportul cu numele Novac Vladislav Vladimir a fost emis pentru Plahotniuc, iar cel de-al doilea pentru o altă persoană. Acesta a negat de mai multe ori că Serghei Iaralov ar fi cea de-a doua persoană cu identitate dublă, alături de Vlad Plahotniuc.

Despre faptul că fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, mai are o cetățenie a declarat deputatul Chiril Moțpan  la sfârșitul lunii noiembrie curent. 

Procuratura Anticorupție a confirmat că a pornit o cauză penală pe faptul obținerii de către Plahotniuc a celui de-al doilea pașaport al Republicii Moldova, cu o altă identitate, menționând că infracțiunea se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Pe 29 octombrie, Vladimir Plahotniuc a fost anunțat în căutare internațională și interstatală. Acesta are calitate de învinuit, pe cauzele penale din gestiunea Procuraturii Anticorupție, în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.243 alin. (3) lit.b) din Codul Penal al Republicii Moldova – spălarea banilor, săvârșită în proporții deosebit de mari.

La 13 ianuarie 2020, Vladimir Plahotniuc, soția și cei doi copii ai săi au primit interdicție de a intra pe teritoriul Statelor Unite din cauza „actelor de corupție semnificative” în care a fost implicat fostul lider al PDM.