Principală  —  IMPORTANTE   —   Licitația pentru reabilitarea blocurilor de…

Licitația pentru reabilitarea blocurilor de la Termoelectrica, câștigată de compania rusească „Silovîie Mașînî”, aflată sub sancțiuni internaționale, și firma locală „Horus Energy” va fi anulată. Demersul înaintat de UCIPE

Sursa foto: mepiu.md

Licitația pentru reabilitarea blocurilor de la Termoelectrica, câștigată de compania rusească „Silovîie Mașînî” (JSC Power Machines), aflată sub sancțiuni internaționale, și firma locală „Horus Energy”, va fi anulată. Despre asta a anunțat viceprim-ministrul Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în cadrul emisiunii „În profunzime” de la postul de televiziune PRO TV Chișinău.

Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE) a înaintat marți, 12 aprilie, solicitarea de rezoluțiune a contractului pentru modernizarea generării la CET Sursa-1 către Banca Mondială, finanțator al Proiectului de îmbunătățire a eficienței sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din Chișinău (PIESACET 2).


Conform UCIPE, solicitarea se bazează pe demersul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), justificat de riscurile de imagine pentru R. Moldova, cât și de riscurile survenite pentru realizarea cu succes și în termen a lucrărilor de modernizare prevăzute de contract.

„În acest sens, urmare recepționării poziției Băncii Mondiale, UCIPE va întreprinde toate măsurile procedurale necesare pentru rezoluțiunea contractului încheiat cu consorțiul companiilor „LLC Horus – JSC Power Machines”, se arată într-un comunicat al UCIPE.

Potrivit viceprim-ministrului Andrei Spînu, la licitația privind reabilitarea celor două blocuri electrice de la Termoelectrica s-au înscris 11 companii, inclusiv din România și R. Moldova, fiind supravegheată de Banca Mondială.

„Vorbim despre reabilitarea blocurilor de la Termoelectrica care sunt foarte vechi. Au fost construite în anul 1970 de către această companie. Începând cu anul 2020 are loc implementarea unui proiect. Deci, este un proiect mai vechi. Sunt trei blocuri. Un bloc a fost reabilitat în 2019-2020, al doilea bloc a ieșit și s-a consumat toate orele și al treilea bloc, maxim trei luni de iarnă ne-ar ajunge ca să lucreze și să consume orele care le mai are de exploatare.

Aceste 11 companii au solicitat documentele de aplicare la această licitație. Au fost mai multe contestări. Este adevărat, s-a răspuns. Toată licitația a fost făcută sub supravegherea Băncii Mondiale, de experți, echipa de achiziție. Caietul a fost elaborat de experții tehnici, pentru că este un proiect tehnic. A fost aprobat de acești experți și a fost scos la concurs, dacă nu greșesc cifra, s-au făcut patru modificări la acest caiet de sarcini în baza acelor contestații care au venit de la unii solicitanți ai pachetului. Din 11 companii a aplicat doar un singur consorțiu.

În același timp, s-au întâmplat mai multe lucruri ce țin de anumite sancțiuni care ar putea să apară în perioada următoare, în mod special, ceea ce s-a întâmplat în Bucea, Irpin și informația care a apărut în public. Decizia pe care a luat-o Guvernul este ca să nu urmeze această licitație și în perioada următoare vor urma demersuri necesare către Banca Mondială pentru a încheia această licitație complet și vom merge în continuare să vedem ce putem face în perioada următoare. Compania „Silovîie Mașînî” nu vor face aceste lucrări. Eu am venit cu propunerea ca subiectul Termoelectrica să fie discutat inclusiv la Consiliul Suprem de Securitate”, a declarat Andrei Spînu.

Pe 18 martie curent, licitația pentru reabilitarea celor două blocuri electrice de la Termoelectrica a fost câștigată de compania „Horus Energy”, firmă fondată în R. Moldova în anul 1970, al cărui administrator este Valentin Balan, precum și de firma rusească „Silovîie Mașînî”, aflată sub sancțiuni internaționale.

Anterior, presa internațională a scris că firma rusească „Silovîie Mașînî”, care a fost plasată sub sancțiuni americane în 2018, este partenerul rus în Siemens Gas Turbine Technologies LLC, o societate mixtă cu sediul în Sankt Petersburg în care Siemens deține o participație majoritară.

Washingtonul a impus sancțiuni asupra companiei „Silovîie Mașînî” din cauza rolului său în furnizarea de turbine germane în Crimeea, peninsula anexată de Rusia de la Ucraina în 2014.