20:08:06 23.04.2024
Stiri

Klaus Iohannis: Îmi doresc tare mult ca, într-un termen rezonabil, România și Moldova să fie împreună în UE

Actualitate 24.06.2022 11:59 Vizualizări841 Autor: Ziarul National
Klaus Iohannis: Îmi doresc tare mult ca, într-un termen rezonabil, România și Moldova să fie împreună în UE


România s-a implicat în decizia de acordare a statutului de țară candidată la UE pentru Republica Moldova și această decizie este într-o oarecare măsură și un succes al României, a declarat joi seara președintele Klaus Iohannis, care a spus că și-ar dori ca „într-un termen rezonabil” România și Republica Moldova să se regăsească împreună în Uniunea Europeană.

Întrebat dacă această decizie reprezintă cel mai mare succes diplomatic al României de la aderare, alături de deținerea președinției Consiliului UE și de găzduirea Summitului de la Sibiu din 2019, președintele Klaus Iohannis a răspuns: „Cu siguranță că este un succes al nostru, al tuturor, al Uniunii Europene, al Republicii Moldova, într-o parte rezonabilă și al României. Însă trebuie să fim conștienți, ne bucurăm foarte mult de acest succes, la care România a lucrat, deci ne-am implicat. Tot timpul ne-am implicat pentru a promova înțelegerea și, iată, acum și acordarea statutului. Acest lucru ne bucură foarte mult, însă, să fim conștienți, este primul pas dintr-o serie mai lungă de pași și eu îmi doresc tare mult ca, într-un termen rezonabil, să ajungem în faza în care se întâmplă ce am descris în prima mea campanie electorală pentru Președinția României, ca România și Moldova să fie împreună în Uniunea Europeană”.

Cum ajută securitatea Moldovei apropierea de UE

În Republica Moldova, 1 din 3 cetățeni sunt deja cetățeni români și, deci, europeni, iar Klaus Iohannis a fost întrebat, în aceste condiții, cum poate România se asigure o mai bună securitate Republicii Moldova. Președintele a explicat că însăși acordarea statutului de candidat pentru Republica Moldova este un pas în acest sens, pentru că acum și alții, nu numai România, se vor implica din ce în ce mai mult pentru a ajuta această țară. El a subliniat în context numărul mare de vizite la nivel foarte înalt care au avut loc în ultimele luni la Chișinău.

„Cred că toată lumea a înțeles că acordarea statutului de candidat vrea nu doar să arate că ne dorim ca Republica Moldova să devină stat membru al Uniunii, ci și dorim să ne implicăm cu toții mult mai mult în Republica Moldova, pentru a-i ajuta pe oameni, pentru a ajuta instituțiile statului. Noi, din România, suntem extrem de implicați de foarte multă vreme, dar acum chiar sunt convins că și alții se vor implica din ce în ce mai mult. S-a văzut, de altfel, și prin numărul mare de vizite de nivel foarte înalt care au avut loc în ultimele luni și la Chișinău. Asta creează securitate, fiindcă, prin asta, instituțiile moldovenești devin mai solide, economia credem că se va îmbunătăți, întreaga procedură va face statul moldovean să funcționeze mai bine și, astfel, implicit, o să crească nivelul de securitate și moldovenii se vor simți parte din acest mare proiect care este Uniunea Europeană”, a arătat președintele Iohannis.

Conflictul transnistrean, o chestiune „deosebit de complexă”

În ceea ce privește rezolvarea conflictului transnistrean - care s-ar putea dovedi o piedică în aderarea Republicii Moldova la UE - Klaus Iohannis a recunoscut că este o chestiune foarte complicată. „Astăzi nu intrăm în discutarea soluțiilor concrete pentru probleme pe care le cunoaștem. Astăzi ne bucurăm că a fost acordat statutul de candidat Republicii Moldova. Sunt multe probleme complicate, care trebuie discutate, analizate și lămurite, iar chestiunea transnistreană este una deosebit de complexă și rezolvarea ei excedă cu mult declarația mea din această seară”, a spus șeful statului român.

Klaus Iohannis a dezvăluit că, spre deosebire de alte dăți și alte teme, liderii din UE nu au avut joi seara niciun fel de „contre” în pivința deciziei referitoare la Republica Moldova, Ucraina și Georgia. „Lumea a fost lămurită din capul locului, însă la noi, în Consiliu, întotdeauna apar și discuții suplimentare și surprinzătoare, dar, ca să vă răspund direct, toată lumea a fost de acord din capul locului să aprobe propunerile Comisiei, așa cum au fost ele formulate. Nu a fost astăzi, repet, nu a fost astăzi nevoie de multă forță de convingere. În alte zile, da”, a explicat președintele.

Șeful statului a punctat că Republica Moldova „trebuie să se apuce foarte rapid să lucreze” pentru a face reforme și a pune în aplicare ceea ce-i cere Comisia Europeană, dar a dat asigurări că România va ajuta Chișinăul și-i va da sfaturi utile din experiența sa de candidat.

„Este clar că și Moldova, ca și Ucraina, trebuie să se apuce foarte rapid să lucreze la tot ce se găsește în anexa stabilită de analiza Comisiei. Sunt reforme, sunt reforme instituționale, sunt legislații întregi care trebuie îmbunătățite, deci de lucru este foarte mult. Din partea României, Moldova va primi absolut tot ajutorul de care are nevoie și, cu siguranță, noi vom veni cu toată experiența și expertiza pe care am acumulat-o în acești ani, în faza de candidat, dar și în faza de proaspăt membru și cred că, pentru Moldova, acesta va fi un ajutor valoros”, a arătat Klaus Iohannis întrebat despre eventuale „greșeli” care ar trebui evitate de Chișinău.

Sursa: digi24.ro


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md