Mesajul Asociației Investitorilor din România în Republica Moldova, de Ziua Europei2Фото© realitatea.md

Mesajul Asociației Investitorilor din România în Republica Moldova, de Ziua Europei

, 6 новостей, 11 просмотров

„La aproape trei sferturi de secol de la Declarația Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial”, a declarat președintele României, Klaus Iohannis cu prilejul Zilei Europei, joi, 9 mai.

„Agresiunea militară declanșată de Rusia împotriva Ucrainei ne pune în fața unor decizii majore, prin care să ne reconfirmăm atașamentul deplin la principiile și valorile definitorii pentru Uniunea Europeană: solidaritate, unitate, diversitate, respect pentru statul de drept și drepturile fundamentale ale omului.

Aceștia sunt pilonii pe care s-a construit Uniunea noastră și pe care în urmă cu cinci ani, la Summitul istoric de la Sibiu, ne-am luat angajamentul să-i apărăm, pentru a putea consolida și avansa proiectul european.