Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Europarlamentarul Siegfried Mureșan: „De la…

Europarlamentarul Siegfried Mureșan: „De la data aderării, România a primit peste 95 de miliarde de euro de la UE, prin fonduri nerambursabile. De Ziua Europei, este important să ne amintim toate beneficiile pe care le-am obținut de la Uniunea Europeană”

Sursa foto: FB/Siegfried Mureșan

„Uniunea Europeană înseamnă siguranță în fața tuturor provocărilor de la granițele noastre. Uniunea Europeană înseamnă școli și spitale moderne, înseamnă hrană la standarde ridicate și subvenții pentru fermieri. Înseamnă locuri de muncă și venituri mai mari”, este mesajul europarlamentarului Siegfried Mureșan de Ziua Europei.

„Uniunea Europeană înseamnă libertate. Libertatea de a călători, lucra și studia oriunde în Europa. Și libertatea de a spune ce gândești și de a susține orice dorești.

Nu în ultimul rând, Uniunea Europeană înseamnă siguranță în fața tuturor provocărilor de la granițele noastre.

Fondurile europene sunt de departe cea mai importantă sursă de investiții pentru România. De aceea, trebuie să apărăm beneficiile europene pentru țara noastră.

Uniunea Europeană a adus României peste 95 de miliarde de euro pentru o dezvoltare a țării fără precedent. Astăzi, de Ziua Europei, este important să ne amintim toate beneficiile pe care noi, românii, le-am obținut de la Uniunea Europeană. De la data aderării, acum 17 ani, și până astăzi, România a primit peste 95 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană prin fonduri nerambursabile. Am dat înapoi la bugetul UE doar 30 de miliarde de euro. Am primit de 3 ori mai mult decât am alocat.

Aceste fonduri au dus la modernizarea școlilor și spitalelor și la dezvoltarea infrastructurii rutiere. Au însemnat subvenții pentru agricultori și investiții în modernizarea agricultorii și a întregii economii. Sunt bani care au contribuit la creșterea salariilor românilor și îmbunătățirea nivelului de trai.

Extremiștii, populiștii, antieuropenii nu au soluții reale la problemele oamenilor, nu au planuri pentru dezvoltarea satelor și orașelor României, nu știu să atragă fonduri europene și, de altfel, nici nu-i interesează aceste lucruri.

Obligația principală a fiecărui europarlamentar român este să se asigure că interesele României sunt bine apărate la nivel european, să se lupte pentru România, dar nu împotriva colegilor din alte state.

Dacă ai un extremist care spune: „merg în Parlamentul European pentru a slăbi UE, pentru a le spune tuturor celorlalți că sunt împotriva lor”, atunci acel extremist va avea de partea sa poate voturile a patru-cinci șoșocei ca el, dar garantat va avea împotriva lui minimum voturile a 650 de europarlamentari din alte state din cele 705”, a declarat Siegfried Mureșan.

Acum fix 74 ani, la data de 9 mai 1950, a fost rostită Declarația Schuman care a pus bazele Uniunii Europene. Acum 74 de ani, ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman, rostea declarația istorică privind crearea unei Comunități a cărbunelui și oțelului, ai cărei membri urmau să-și gestioneze împreună aceste două resurse.

Declarația Schuman a dat naștere Uniunii Europene care a adus 74 de ani de pace și prosperitate pentru membrii săi! De 17 ani, ne bucurăm și noi, românii, de apartenența la cea mai mare uniune economică și politică din lume.

La mulți ani, Uniunea Europeană! La mulți ani, dragi români, dragi europeni!