Fostul sportiv Ion Şoltoianu, condamnat anterior la închisoare pentru omor a fost eliberat din detenție. De această dată el fusese plasat după gratii, fiind suspectat de șantaj și a fost eliberat pe motiv că expiră termenul constituțional de arest de 12 luni, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Potrivit purtătorului de cuvânt al PCCOCS, Șoltoianu a fost plasat sub control juduciar.

Publicat:30.03.2024, 17:29

Fostul sportiv Ion Șoltoianu a fost eliberat din arest preventiv, ca urmare a unei hotărâri a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, după ce procurorii au cerut schimbarea măsurii preventive.

Emil GAITUR, PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL PCCOCS:  „În privința inculpatului expiră termenul constituțional de arest de 12 luni, procurorii PCCOCS respectând, cadrul normativ constituțional, prin urmare intanța de judecată a dispus aplicarea controlului judiciar asupra inculpatului, al cărui dosar a fost trimis în judecată circa 6 luni în urmă de către procurorii PCCOCS.”

Purtătorul de cuvânt al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, susține că procesul de judecată ar fi fost tergiversat de către avocații lui Șoltoianu.

Emil GAITUR, PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL PCCOCS:  „Atunci când urmau să fie stabilite ședințe de judecată în intervale mai mici de timp, avocații invocau că nu sunt disponibili ceea ce considerăm că este un abuz din partea acestora.”

Nu am reusit sa discutam cu avocații lui Șoltoianu pentru o reactie. Fostul sportiv  se afla după gratii de aproape un an, fiind arestat la 13 aprilie 2023 după ce ar fi șantajat un deținut și ar fi pretins de la acesta peste 5 milioane de lei. În 2013, Ion Șoltoianu a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru omor, deținere ilegală de arme și șantaj, după ce l-a împușcat mortal pe fostul politist Ion Stratulat, în plină zi, la o terasă în Chișinău. 

În 2019 el a fost eliberat, pedeapsa fiind redusă pe motiv că a fost deținut în condiții inumane. Ion Șoltoianu are statut de inculpat și într-un dosar privind agresiunea fizică, după ce acum doi ani ar fi bătut un bărbat în sectorul Botanica al capitalei și ar fi amenințat cu arma câinele acestuia. Ion Șoltoianu  a fost dublu campion mondial la kickboxing.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.