CSI / Rusia

Kremlinul declară că accidentul aviatic al lui Prigojin ar fi putut fi provocat în mod deliberat

Kremlinul a declarat miercuri că ancheta referitoare la accidentul aviatic în care şi-a pierdut viaţa şeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, ia în calcul inclusiv posibilitatea ca acesta să fi fost provocat în mod deliberat. Este prima recunoaştere explicită care vine de la Kremlin a faptului că fostul aliat al lui Putin căzut în dizgraţie ar fi putut fi asasinat, relatează News.ro.

”Este evident că sunt luate în considerare diferite versiuni, inclusiv versiunea – ştiţi despre ce vorbim – să spunem, o atrocitate deliberată”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov. ”Să aşteptăm rezultatele anchetei noastre ruseşti”, a mai adăugat acesta.

Menționăm că avionul privat Embraer cu care Prigojin călătorea de la Moscova la Sankt Petersburg s-a prăbuşit la 23 august, la nord de Moscova, omorând toate cele 10 persoane aflate la bord, inclusiv alţi doi comandanţi de top din Wagner.

Cauza este încă neclară, dar sătenii din apropierea locului faptei au declarat pentru Reuters că au auzit o bubuitură şi apoi au văzut avionul prăbuşindu-se la sol.

Avionul s-a prăbuşit la exact două luni de când Prigojin a preluat controlul asupra oraşului Rostov-pe-Don din sudul ţării, la sfârşitul lunii iunie, unde se afla comandamentul central al operaţiunii ruseşti din Ucraina. A fost cel mai serios semnal al unei revolte care a zguduit din temelii Rusia preşedintelui Vladimir Putin.

Rusia a informat autoritatea braziliană de investigare a siguranţei aviatice că ”pentru moment” nu va ancheta prăbuşirea avionului Embraer, fabricat în Brazilia, în conformitate cu normele internaţionale, a declarat agenţia braziliană pentru Reuters. Întrebat despre aceste informaţii, Peskov a declarat: ”În primul rând, ancheta este în curs de desfăşurare, Comitetul de anchetă este angajat în acest sens”.

”În acest caz nu se poate vorbi de niciun aspect internaţional”, a mai adăugat Peskov.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *