Românii de pe ambele maluri ale Prutului sărbătoresc astăzi 105 ani de la unirea Basarabiei cu România. Evenimentul a fost marcat cu mare fast la Ialoveni, unde au fost inaugurate busturile ctitorilor Unirii, Alexandru Marghiloman și Ion Inculeț. La eveniment au participat președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu, șeful Legislativului Igor Grosu și miniștrii Culturii din ambele țări. Slujba religioasă a fost oficiată de mitropolitul Basarabiei.
Iar la Bălți, în curtea Universității de Stat Alecu Russo a fost inaugurat monumentul Regelui Ferdinand 1. La eveniment au participat peste o 100 de persoane.
„Prezența monumentului Regelui Ferdinand în campusul universitar este o dovadă în plus despre promovarea valorilor naționale, este o dovadă în plus despre atitudinea față de tot ce înseamnă istoria noastră, istoria neamului românesc”, a declarat rectorul USARB, Natalia Gașițoi.
În contextul aniversării a 105 ani de la unirea Basarabiei cu România, președintele Partidului Național Moldovenesc Dragoș Galbur a înregistrat la Parlament o petiție prin care a recomandat deputaților ca Legislativul să fie redenumit în Sfatul Țării.
Reunificarea vechii provincii româneşti, ruptă din cadrul Moldovei şi alipită de Rusia în anul 1812, s-a produs în urma dezmembrării Imperiului rus din 1917. Căderea Imperiului rus a constituit un moment crucial pentru popoarele asuprite de către acesta, Basarabia, dar și alte regiuni, accelerând lupta pentru afirmarea identităţii sale naţionale, iar la 27 martie 1918 Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România.