Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Mii de străini au venit…

Mii de străini au venit în R. Moldova, în ajunul Zilei Naționale a Vinului

Ziua Națională a Vinului își celebrează majoratul. În ajunul acestei sărbători, potrivit poliției de frontieră, s-au înregistrat peste 53 de mii de traversări ale frontierei, dintre care peste 26 de mii au fost traversări ale cetățenilor străini.

Potrivit reprezentanților Poliției, aseară, în mai puțin de 20 de minute, în intervalul orelor 20:43-21:03, pe Aeroportul Internațional Chișinău au aterizat cinci aeronave cu peste 900 de pasageri la bord.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei în ultimele 24 de ore au fost:
PTF Leușeni – 9 821 traversări persoane;
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 8 530 traversări persoane;
PTF Sculeni – 6 076 traversări persoane;
PTF Otaci – 5 353 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 4 734 traversări persoane.

Ziua Națională a Vinului își celebrează majoratul. Timp de două zile, 5-6 octombrie, cea de-a 18-a ediție a sărbătorii naționale va trece dincolo de Piața Marii Adunări Naționale și va cuprinde întregul scuar al Catedralei, dar și strada pietonală din centrul Chișinăului. Totodată, un număr record de 68 de producători autohtoni de vinuri își vor prezenta vinurile și vor lansa noi produse în cadrul sărbătorii naționale.