Preşedintele CSM va putea fi ales şi din rândul membrilor care nu sunt judecători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii di R. Moldova va putea fi ales şi din rândul membrilor care nu sunt judecători. Prevederea se conţine într-o iniţiativă legislativă a preşedintelui Igor Dodon, votată de Parlament în prima lectură, transmite IPN.

În nota informativă a proiectului, autorul precizează că „interdicţia alegerii preşedintelui din rândul membrilor care nu sunt judecători poate fi văzută ca un pas înapoi, un pas regretabil”.

„Finalităţile urmărite de proiectului legii rezidă în ajustarea conceptului de alegere a preşedintelui CSM în conformitate cu standardele internaţionale, în a căror lumină, posibilitatea alegerii în calitate de preşedinte al CSM din rândul profesorilor de drept titulari reprezintă un exerciţiu democratic”, menţionează autorul.

Dinu Plîngău, deputat în Fracţiunea ACUM, Platforma DA, a declarat în luarea sa de cuvânt că, în condiţiile în care este etapa de selectare a patru membri noi în CSM, să vii cu un proiect prin care să schimbi regulile în timpul jocului este ilegal”.

„Nu trebuie să ne ascundem după cuvinte frumoase, Comisia de la Veneţia sau alte aspecte, care sunt invocate. Trebuie să recunoaştem că în momentul de faţă, la etapa de selectare a patru membri noi în CSM, cei care astăzi eventual vor ridica mâna pentru acest proiect de lege, vor ridica mâna pentru ca Igor Dodon să poată numi un preşedinte în CSM”, a opiniat parlamentarul.

Proiectul de lege urmează să fie adoptat şi în lectură finală.

https://www.ipn.md/ro/presedintele-csm-va-putea-fi-ales-si-din-randul-7965_1072064.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite