[ X ]
[ X ]
[ X ]
Comisia Europeană oferă 8 mln. euro pentru a întări Republica Moldova în fața atacurilor cibernetice și dezinformării
3 Mai
Comisia Europeană a adoptat ieri un pachet de sprijin în valoare de 8 milioane de euro pentru a întări rezistența Republicii Moldova în fața atacurilor cibernetice și dezinformării, care s-au intensificat odată cu invazia Federației Ruse în Ucraina. Despre aceasta anunță eurodeputatul român Siegfried Mureșan pe o rețea de socializare, informează CURENTUL.
Potrivit eurodeputatului, banii vor fi putea fi folosiți pentru a întări infrastructura de securitate cibernetică, dar și pentru a oferi sprijin mass-mediei independente și Consiliului Audiovizualului din Republica Moldova în vederea combaterii știrilor false.
„De la începutul invaziei ruse din Ucraina, Republica Moldova a fost ținta mai multor atacuri cibernetice asupra site-urilor și platformelor guvernamentale, dar și a unui număr foarte mare de știri false. În acest context, Uniunea Europeană vine în sprijinul Republicii Moldova pentru a ajuta autoritățile de la Chișinău să protejeze instituțiile statului și cetățenii în fața amenințărilor venite dinspre Kremlin”, spune Mureșan.
De asemenea, banii vor putea fi folosiți și pentru a întări capacitatea de gestionare a fluxului mare de refugiați din Ucraina.

„Republica Moldova este țara care a primit cel mai mare număr de refugiați raportat la populație. Tocmai de aceea, are nevoie de tot sprijinul nostru pentru a gestiona cât mai bine situația și a asigura oamenilor care fug din calea războiului toate cele necesare”, mai spune Siegfried Mureșan.

Inapoi la arhiva noutaților