[ X ]
[ X ]
[ X ]
Directorul unei companii imobiliare – acuzat de tentativă de contrabandă cu valută de peste 1,7 mln. lei
4 Decembrie

Directorul unei companii imobiliare va compărea pe banca acuzaților pentru tentativă de contrabandă cu valută, estimată la peste 1,7 milioane de lei, transmite CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, Procuratura raionului Hîncești a finalizat și expediat în judecată dosarul de învinuire a acestuia.

„Acțiunile ilicite ale inculpatului au fost deconspirate pe 11 noiembrie curent, de către inspectorii vamali ai Postului Vamal Leușeni, în momentul în care acesta încerca să scoată, prin contrabandă, din Republica Moldova suma de 84 450 euro.

Fiind audiat de procurori, acesta a refuzat să dea declarații, făcând uz de acest drept procesual”, se spune în comunicat.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală mijloacele valutare depistate au fost indisponibilizate prin aplicarea sechestrului, cu dispunerea lor pe contul Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale a CNA.

Inculpatul este cercetat în stare de libertate, având interdicția de a părăsi țara.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților