image
Sursa foto: wcnc.com

SUA: Fiica unei moldovence a dispărut în condiții misterioase; Părinții, arestați - nu au anunțat poliția timp de 22 de zile

Caz şocant peste ocean. O fetiţă de 11 ani, fiica unei femei din Republica Moldova, a dispărut fără urmă. Şi mai grav este că timp de aproape o lună părinţii nu au anunţat poliţia. Cei doi au fost arestaţi, iar FBI-ul încearcă să-i dea de urmă copilei. Cazul a emoţionat întreaga comunitate care s-a implicat în căutările fetei.

Mama este Diana Cojocari, o femeie din Republica Moldova. Fetiţa ei, Mădălina, parcă a intrat în pământ de aproape o lună. Pe 23 noiembrie, copila de 11 ani, a dispărut fără urmă din oraşul Cornelius, Statele Unite. Cu toate astea, mama şi tatăl ei vitreg nu au spus nimic nimănui timp de 22 de zile despre dispariţia copilului.

cnn.comcnn.com

Profesorii au fost cei care au intrat la bănuieli şi au alertat poliţia. Pe fir au intrat imediat agenţii FBI.

Agenţii federali au scotocit toată casa unde locuiesc cei doi soţi şi au făcut săpături în curte. Vecinii şi-au amintit că au văzut timp de patru zile după dispariţia fetei fum în curtea lor.

„A dispărut în noiembrie şi e raportată abia acum. E ciudat. Cele 24 de ore după dispariţie sunt cruciale pentru dovezi. Sunt sigură că agenţii FBI au avut un motiv să sape în curte”, a spus un vecin.

Mama şi tatăl vitreg al copilei au fost arestaţi

Aceștia sunt acuzaţi că nu au anunţat la timp dispariţia. Pentru fiecare dintre ei a fost stabilită o cauţiune de 100.000 de dolari. Poliţiştii fac apel public pentru găsirea Mădălinei.

jurnal.mdjurnal.md

Reacţia întârziată a părinţilor a stârnit în comunitatea locală un val de revoltă şi suspicinuni. Pe reţelele de socializare, oamenii remarcă locuinţa celor doi care este foarte aproape de un râu şi de o pădure, dar şi faptul că mama fetei are o vânătaie pe faţă în poza de la poliţie, scrie Observator.

cnn.comcnn.com

Pe Facebook, fotografia Mădălinei a fost distribuită de mii de ori iar oamenii au făcut grupuri unde vor acum să organizeze patrule civile de căutare.

Relaţia celor doi soţi a strânit suspiciuni

Mama fetiţei povestea în urmă cu 8 ani unei publicaţii de peste prut motivele pentru care s-a înscris într-un program de slăbit. Voia să se recăsătorească.

Planul pare că a funcţionat. Doar 3 ani mai târziu, Diana era stabilită în Statele Unite cu noul ei soţ, cu 23 de ani mai în vârstă decât ea. În 2017 cei doi şi au cumpărat cu banii jos o casă de 270.000 de dolari.

wcnc.comwcnc.com

Noutăţile partenerilor

comentarii: