Mai multe hectare de culturi agricole si vegetatie uscata au fost nimicite de flacari in raioanele tarii in ultimele 24 de ore. 

Publicat:17.07.2023, 10:31

Potrivit IGSU, in dupa amiaza zilei de ieri, in jurul orei 16:00, pompierii au fost solicitati pentru a stinge un lan de grau afectat de flacari in apropierea satului Cernoleuca din raionul Donduseni. Sase echipe de pompieri au intervenit. Focul nu s-a raspandit, insa,flacarile au reusit sa nimiceasca sapte hectare de grau din terenul cu suprafata totala de 38 hectare.

Totodata, ieri seara, pompierii au intervenit si in raionul Hancesti in apropierea satului Buteni, acolo unde o combina de balotare a luat foc in timpul efectuarii lucrarilor agricole intr-un lan cu suprafata totala de 50 hectare. Pentru stingerea incendiului au intervenit trei echipe de salvatori. Potrivit IGSU, aici, in urma incendiului, focul a distrus in totalitate un tractor de model KLA cu o combina de balotare, dar si cinci hectare de miriste uscata cu 20 baloti de paie.

Mai mult, toti ieri in raionul Comrat, localitatea Dezghingea, pompierii au stins 35 hectare de miriste uscata. 

In acest context, specialistii de la IGSU indeamna populatia sa respecte cu strictete regulile de aparare impotriva incendiilor, mai ales, in perioada caniculara si in conditii de umiditate redusa.

In scopul prevenirii incendiilor de vegetatie si a culturilor agricole in perioada secerisului, care pot afecta suprafete extinse, cetatenii sunt rugati sa evite utilizarea focului deschis, in preajma lanurilor, padurilor si locurilor de agrement.

Mai mult, angajatii sectorului agricol sunt rugati sa nu alimenteze tehnica agricola cu carburanti pe teritoriul terenurilor agricole, iar fumatul este strict interzis.

Totodata, in vederea prevenirii incendiilor de vegetatie si a lanurilor cu cereale, salvatorii vin cu recomandari catre maturi, care au in grija copii, sa-i monitorizeze strict, pentru a nu le permite jocul cu focul in spatiile deschise si in apropierea sectorului locativ.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.