Presedintele american Joe Biden l-a atacat dur pe omologul sau rus Vladimir Putin numindu-l ticalos nebun. Liderul de la Casa Alba a mai spus ca din cauza unor asemenea oameni ca Putin toti trebuie sa fie mereu ingrijorati de un conflict nuclear. Raspunsul de la Moscova nu s-a lasat mult asteptat, iar purtatorul de cuvant al Kremlinului a calificat afirmatia drept rusinoasa.

Publicat:22.02.2024, 17:14

Joe Biden l-a calificat pe presedintele rus Vladimir Putin drept un "nenorocit nebun", in timpul unei intalniri cu donatori ai Partidului Democrat la San Francisco. In limba engleza, Joe Biden a folosit cele trei litere "SOB", o prescurtare la insulta care poate fi tradusa prin „ticalos” sau „nenorocit”.

Kremlinul a reactionat la atacul lansat de Joe Biden, sustinand ca un astfel de limbaj „injoseste America insasi”.

Dmitri PESKOV, PURTATOR DE CUVANT AL KREMLINULUI:  „Este putin probabil ca folosirea unui astfel de limbaj impotriva sefului altui stat de catre presedintele Statelor Unite sa il afecteze pe presedintele nostru, presedintele Putin. Dar injoseste tara care foloseste un astfel de vocabular, am in vedere Statele Unite ale Americii.”

Presedintele american il numise deja in trecut pe omologul sau rus "macelar" si "criminal de razboi".

 „-Credeti ca Vladimir Putin este un ucigas?
-Cred ca da.”

Maine Biden a promis ca va anunta sanctiuni "majore" impotriva Rusiei ca raspuns la moartea lui Alexei Navalnii.