Ucraina domina agenda summitului UE care incepe astazi la Bruxelles. La aceasta intalnire, liderii europeni vor incerca sa inarmeze mai bine Kievul, in fata a ceea ce ei considera a fi o amenintare rusa din ce in ce mai ingrijoratoare. Ajutorul occidental se epuizeaza ir mai multi lideri europeni sunt ingrijorati ca tara vecina ar putea fi invinsa de o Rusie care nu se va opri acolo.

Publicat:21.03.2024, 17:47

In cadrul summitului de doua zile de la Bruxelles cei 27 de sefi de state si de guverne vor dezbate mai multe subiecte, insa Ucraina va fi in centrul atentiei, iar presedintele Volodimir Zelenski se va alatura liderilor prin legatura video.

Alexander DE CROO, PREMIERUL BELGIEI: “Trebuie sa continuam sprijinul nostru si sa-l acceleram.”

Financial Times scrie ca liderul francez, Emmanuel Macron, ii va indemna pe liderii UE sa adopte planuri radicale de majorare a cheltuielilor pentru apararea Ucrainei. Demersul lui Macron va scoate la iveala diviziunile cu privire la modul de finantare a celei mai mari reinarmari a Europei, intr-o perioada in care bugetele nationale sunt tensionate, scrie ziarul.

Oliver VARHELYI, COMISAR EUROPERAN PENTRU EXTINDERE:  „Desigur Comisia Europeana va continua sa fie alaturi de Ucraina si de ucraineni in lupta lor de aparare a tarii.  Comisia va continua sa sprijine aceasta lupta atat cat va fi nevoie cu tot ce poate.”

Liderul de la Bucuresti a mentionat ca si Republica Moldova este un stat afectat de razboiul din Ucraina si are nevoie de sprijinul UE.

Klaus IOHANNIS, PRESEDINTELE ROMANIEI:  ”Mentinerea spirijinului european ramane fundamental si pentru Republica Moldova. Republica Moldova este cel mai afectat stat de agresiunea Rusiei dupa Ucraina evident din vecinatatea noastra. Preblemele se acumuleaza foarte mult in Moldova.”

Diplomatii spun ca pozitia lui Macron ar putea domina summitul care urmeaza sa discute despre cum sa gestioneze o Rusie ostila despre care unele capitale, inclusiv Parisul, considera ca reprezinta o amenintare existentiala pentru continent.

Josep BORRELL, SEFUL DIPLOMATIEI EUROPENE:  “Noi traim in pace, sprijinim Ucraina. Nu suntem parte a acestui razboi, doar sprijinim Ucraina si trebuie sa ne pregatim de viitor si sa crestem capacitatile noaster de aparare.”

Blocul european exploreaza nenumarate modalitati de a finanta cheltuielile suplimentare pentru aparare, de la utilizarea unor felii din bugetul sau comun la tratarea cu indulgenta a cheltuielilor militare in cadrul normelor care reglementeaza deficitele bugetare nationale. Alte propuneri controversate sunt utilizarea veniturilor din activele suverane rusesti imobilizate in Europa pentru a finanta armamentul pentru Ucraina.

Olaf SCHOLZ, CANCELARUL GERMANIEI: “Sunt absolut sigur ca ii trimitem un semnal foarte clar lui Putin aici. El a calculat gresit daca crede ca nu vom putea sprijini Ucraina atata timp cat este necesar. Si utilizarea profitului exceptional este o componenta mica, dar importanta aici.”

UE se lupta cu modul in care sa intensifice sprijinul pentru Ucraina si sa faca apararea europeana mai robusta. Asta pe fondul temerilor ca ajutorul SUA pentru Kiev este in scadere si ca protectia americana ar putea si retrasa daca Donald Trump revine la presedintie.