Ucraina are nevoie de mai mult timp pentru a lansa mult asteptata contraofensiva impotriva Rusiei. Asta a anuntat presedintele Volodimir Zelenski, intr-un interviu pentru BBC, precizand ca mai asteapta inca livrarea ajutoarelor militare promise de Occident.

Publicat:11.05.2023, 19:27

Volodimir ZELENSKI, PRESEDINTELE UCRAINEI: 

„- Sunteti gata de aceasta contraofensiva?
-Moral suntem pregatiti, ce tine de motivatie, militarii nostri sunt gata, ce tine de numarul de personal in brigazile noastre, suntem gata. Ce tine de echipamente, inca nu au venit toate.” 

Liderul ucrainean a spus ca armata sa mai are nevoie de unele lucruri, inclusiv vehicule blindate, care sosesc in loturi. 

Volodimir ZELENSKI, PRESEDINTELE UCRAINEI:„Putem sa inaintam cu ceea ce avem si sa avem succes. Dar am pierde o multime de oameni. Cred ca este inacceptabil. Asa ca trebuie sa asteptam. Mai avem nevoie de putin timp." 

Volodimir Zelenski promite ca va oferi Rusiei o surpriza neplacuta. El a refuzat sa ofere detalii despre operatiune.m 

Volodimir ZELENSKI, PRESEDINTELE UCRAINEI:„Nu sunt pregatit sa discut despre asta cu dumneavoastra, sa va spun cand vom ataca, pentru ca cred ca ma intelegeti. La urma urmei, asta intr-o oarecare masura pregateste inamicul. Si, prin urmare, mi-as dori sa fie o surpriza urata pentru el, si nu invers.” 

Cand si unde va incepe contraofensiva ucraineana ramane un secret. Fortele rusesti si-au fortificat apararea de-a lungul intregii linii de front de 1.450 km, care se intinde de la regiunile estice Luhansk si Donetk pana la Zaporojie si Herson, in sud. Va fi un test crucial pentru Ucraina, dornica sa demonstreze ca ajutorul occidental primit poate duce la castiguri majore pe campul de lupta. 

Pentru Kiev, orice rezultat considerat dezamagitor in Occident ar putea insemna o reducere a sprijinului militar si presiuni pentru a negocia cu Rusia, iar acest lucru ar putea include discutii despre concesii teritoriale. Zelenski crede ca Ucraina poate castiga razboiul inainte de alegerile prezidentiale din SUA, care sunt programate pentru 5 noiembrie 2024 si a respins temerile legate de pierderea sprijinului SUA daca presedintele Joe Biden, nu va fi reales.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.