/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 799: Groază la Odesa, groapă comună la Cernăuți și atac chimic! Macron e îngrijorat de soarta Moldovei

Nicu Popescu, la întrevedere cu membrii Consiliului Național de Securitate al SUA

19 iunie 2019, ora 14:46

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a avut astăzi mai multe întrevederi cu oficiali ai Statelor Unite ale Americii.

Membrii Consiliului Național de Securitate de la Casa Albă l-au asigurat pe oficialul moldovean că Guvernul Maiei Sandu are tot sprijinul autorităților americane.

„Întâlnirea cu doamna Fiona Hill și domnul John Erath, a fost una de confirmare a sprijinului foarte puternic pe care noul guvern îl are în acest moment din partea Statelor Unite ale Americii. Odată depășită această perioadă de tranziție, semnalele de sprijin și parteneriat dintre SUA și Republica Moldova sunt importante dar și mai importante vor fi proiectele concrete de cooperare dintre țările noastre”, a scris Nicu  Popescu după întrevederea pe care a avut-o cu membrii Consiliului Național de Securitate al SUA.

Ministrul de Externe s-a mai întâlnit la Washington cu asistentul Secretarului de Stat al SUA pentru Europa și Eurasia, Amb. Philip T. Reeker. Olicialul american l-a felicitat pe Nicu Popescu pentru tranziția pașnică a puterii care s-a produs la Chișinău și a transmis că Statele Unite ale Americii sunt foarte deschise să relanseze și să intensifice dialogul politic și cooperarea pe multiple planuri cu Republica Moldova.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram