/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 802: Atac de Paște, sat cucerit, planul Moscovei și avion doborât! Zelenski: Rusia nu are dorință de pace

Petiție online: „Vrem educație fără fundație și asociație”. Ce solicită semnatarii

missing
14 septembrie 2019, ora 10:00

Peste 90 de persoane au semnat o petiție online prin care cer Guvernului Republicii Moldova, Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și tuturor autorităților responsabile să ia măsuri în raport cu fenomenul taxelor ilegale și a corupției în instituțiile de învățământ din țară.

Petiția a fost creată de grupul „Părinți Solidari” în cadrul campaniei „Copilărie fără mită” și poate fi semnată pe campanii.tv8.md.

„Vrem educație fără fundație și asociație. Guvernul, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și CNA abordează superficial problema menționată și manifestă toleranță în raport cu lipsa de integritate, veniturile ilegale și comportamentul corupțional al angajaților din domeniul educațional”, spun autorii petiției.

În acest context, semnatarii petiției solicită instituțiilor sus menționate: 

1. Asigurarea finanțării întregului spectru de necesități de bază ale instituțiilor educaționale: produse igienice, apă potabilă de calitate, servicii de curățenie, reparația încăperilor, tehnică și mobilier.

2. Interzicerea Asociațiilor Obștești a Părinților ca formă de activitate în incinta instituțiilor de învățământ și sub orice forma de colaborare și rezilierea contractelor/acordurilor (existente) de colaborare cu acest tip de asociații.

3. Elaborarea și aplicarea de urgență a unui mecanism intersectorial de sancționare dură a cazurilor de corupție și estorcare de bani în cadrul instituțiilor de învățământ atât de către cadrele didactice, cât și de părinții inițiatori.

4. Lansarea în regim de urgență a liniei anticorupție funcționale la Ministerul Educației și Organele Locale de Specialitate în Domeniul Învățământului.

5. Monitorizarea situației reale privind plățile suplimentare (legale și ilegale), achitate de către părinți în școli și grădinițe prin elaborarea și efectuarea sistematică a sondajelor online la problema enunțată.

6. Identificarea și demiterea tuturor directorilor și directorilor–adjuncți ai instituțiilor de învățământ, care au primit remunerări și venituri necuvenite din banii asociaților de părinți.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram