/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 804: Vești bune, slăbiciunea lui Putin și pierderi mari pentru armata rusă

Mai multe frizerii, farmacii și unități de comerț - închise pentru că nu au fost respectate restricțiile

missing
18 iunie 2020, ora 18:20

Mai multe frizerii, farmacii, spitale private și magazine din țară au fost închise pentru că proprietarii nu au respectat restricțiile impuse de către autorități în urma pandemiei. Agenții economici și-au întrerupt activitatea în urma unor controale efectuate de specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică  (ANSP) și cei ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).

ANSP a efectuat verificări în 277 de frizerii, 91 de farmacii, 54 de instituții medicale primare, spitalicești și private și peste 50 de unități care prestează activități de comerț. În urma inspecțiilor, au fost identificate încălcări în 70 de unități.

Astfel, a fost sistată activitatea a 16 frizerii, șapte farmacii, patru instituții medicale private și cinci unități care prestează activități de comerț și au fost aplicate 12 amenzi.

Începând cu 5 iunie, specialiștii ANSA au efectuat 1 582 de verificări, astfel fiind depistate 465 de neconformități. Au fost supuse controlului 77 de piețe agro-alimentare, celelalte care activează la moment, urmează a fi inspectate.

Din 15 iunie curent, odată cu redeschiderea sectorului de alimentație publică, au fost supuse controlului 95 de unități, fiind depistate 17 neconformități.

Încălcările depistate: nerealizarea termometriei, lipsa echipamentelor de protecție, admiterea aglomerațiilor, deservirea persoanelor fără măști de protecție, plasarea soluțiilor dezinfectante în locuri neaccesibile.

ANSP și ANSA fac apel către agenții economici să respecte măsurile impuse de către autorități, pentru siguranța cetățenilor și prevenirea răspândirea infecției COVID-19.

Reiterăm faptul că, este interzis:

– aflarea în locurile publice (păduri, parcuri, alei, plaje etc.), în grupuri mai mari de 3 persoane;

– aflarea persoanelor în vârstă de peste 63 ani, în afara domiciliului şi în spaţiile publice fără necesitate stringentă;

– aflarea persoanelor pe terenuri de joacă, terenuri sportive, zone de agrement;

– părăsirea teritoriului Republicii Moldova pentru persoanele aflate în regim de autoizolare la domiciliu;

– activitatea taberelor de odihnă şi întremare a sănătăţii copiilor centrelor de reabilitare/recuperare, inclusiv balneosanatoriale, cu excepţia Centrului Republican de Reabilitare pentru Copii şi Centrului Republican Experimental de Protezare Ortopedie şi Reabilitare (servicii de intervenţie timpurie şi reabilitare medicală în ambulatoriu);

– bazele de odihnă, activitatea unităţilor de agrement, recreere, bazinele de înot, teatrele, cinematografele, sălile de concerte, etc.;

– organizarea şi desfăşurarea tuturor activităţilor/competiţiilor cu caracter cultural-sportiv, precum şi alte măsuri/evenimente în spaţii/clădiri închise.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram