Prim-ministra Natalia Gavrilița a anunțat că, începând cu septembrie, vor fi implementate careva măsuri extraordinare care nu sunt în calendarul obișnuit al creșterii salariilor și pensiilor. Respectiv, pentru angajații din sectorul public care au un salariu mai mic de 15.000 de lei, li se va acorda un ajutor unic de 3.000 de lei. De asemenea, Guvernul va oferi 1.500 de lei pentru bătrânii care au pensii mai mici de 5.000 de lei, iar copiii vor primi o alocație de până la 1.000 de lei pe lună, însă nu a fost precizat pentru care categorii de familii cu copii. Anunțul a fost făcut de premierul Natalia Gavrilița, în cadrul unei Ediții speciale la Radio Moldova.
„În primul rând, vom veni și cu o anumită creștere de salarii în sectorul public, dar vom veni și cu un ajutor salarial unic, pentru a ajuta oamenii să facă față la aceste prețuri crescânde. Este vorba de o sumă de 3000 de lei - ajutor unic în sectorul public, pentru cei care au un salariu mai mic de 15.000 de lei. Vom veni și cu un ajutor pentru pensionari, vom acorda 1500 de lei pentru cei care au pensii mai mici de 5000 de lei. Vom veni cu un ajutor pentru copii, vom crește alocația până la 1.000 de lei pe lună”, a precizat Gavrilița.
Totodată, prim-ministra a vorbit și despre ajutorul care va fi acordat antreprenorilor, prin compensarea creșterii ratelor la dobândă.
„Vom veni și în ajutorul antreprenorilor, cu compensarea creșterii ratelor de dobândă, acesta este încă un elemente care pe de o parte o să ajute agenții economici, să ne asigurăm că avem locuri de muncă, pe de altă parte – este o măsură care să tempereze creșterea prețurilor, pentru că luând credite mai scumpe, antreprenorii transferă aceasta în costul produselor” a mai menționat prim-ministra.
De asemenea, Natalia Gavrilița a precizat că, creșterile salariale vor fi cu circa 6% în sectorul public, iar în contextul actual nu se va merge pe varianta creșterii salariilor pentru cei cu leafa mare.
„Creșterile salariale vor fi cu circa 6% în sectorul public, pentru cei care au valoarea de referință 1800 și 1900, sunt lucruri mai tehnice, dar scopul este să creștem salariile pentru cei care au salarii mai mici. În această situație dificilă, nu mergem cu creșteri majore pentru cei care au salarii mai mari, decât acolo unde țintit trebuie să intervenim, pentru că avem nevoie de expertiză foarte bună”, a conchis prim-ministra.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md