Andrej Fabry a semnat cu Universitatea Cluj
Născut la 1 martie 1997 în Topolcany (Slovacia), Andrej Fabry a început fotbalul la vârsta de zece ani și a trecut pe la mai multe echipe de juniori, printre care Velkek Ripnany, Zbehy și FC Nitra. Ultima dintre acestea e și cea pentru care a debutat în fotbalul profesionist, în 2015, pe când formația evolua în liga a doua a Slovaciei. Chiar dacă juca în mod obișnuit pentru echipa de seniori, în stagiunea 2016-2017 a bifat două meciuri în UEFA Youth League pentru cei de la Nitra.
În aceeași stagiune (2016-2017), Nitra, cu Fabry strângând 30 de prezențe și opt goluri, a reușit promovarea în prima ligă a Slovaciei. Mijlocașul ofensiv a rămas la echipa din țara natală până la jumătatea sezonului 2018-2019, când a făcut pasul la formația cehă Jablonec, pentru care a evoluat în șapte meciuri în partea a doua a campionatului.
Vara lui 2019 a adus pentru Fabry revenirea în Slovacia, fiind împrumutat la Dunajska Streda, echipă care l-a achiziționat definitiv la sfârșitul lunii ianuarie 2020. În tricoul formației din orașul cu același nume, a strâns 31 de prezențe în toate competițiile pe parcursul sezonului 2019-2020, marcând și trei goluri.