Audieri noi în Dosarul Mineriadei. Gelu Voican Voiculescu, adus la Parchetul General
Gelu Voican Voiculescu, fostul viceprim-ministru în Guvernul provizoriu Petre Roman, din perioada 1989-1990, a fost audiat, joi, la Parchetul General, în Dosarul Mineriadei. La intrarea în sediul instituției, acesta a spus că nu se consideră vinovat și că nu are nimic să-și reproșeze.
Gelu Voican Voiculescu este urmărit penal alături de Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cosma și generalii Vasile Dobrinoiu și Petre Petre, în Dosarul Mineriadei, care vizează fapte petrecute în urmă cu aproape 35 de ani, în timpul venirii minerilor la București, în perioada 13-15 iunie 1990.
La ieșirea de la Parchet, Gelu Voican Voiculescu a precizat jurnaliștilor că: „După atâția ani e deficil de reconstituit” acest dosar și că nu a avut nicio implicare.