
Câștigătorii și pierzătorii bugetului UE, propus de Comisia Ursula - Analiză Politico
Comisia Europeană a prezentat săptămâna aceasta propunerea sa inițială privind viitorul buget multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028–2035, în valoare de 1.800 de miliarde de euro. Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a vorbit despre „cel mai ambițios buget propus vreodată”, care ar urma să fie „mai mare, mai inteligent și mai eficient”. Însă, dincolo de limbajul festiv, documentul deschide calea unor negocieri dure între capitalele europene, care se anunță tensionate și marcate de nemulțumiri.
Sub presiunea inflației, a crizelor multiple (pandemie, război, tranziție energetică) și a perspectivei extinderii Uniunii, prioritățile bugetare ale UE se reconfigurează. Iată care sunt câștigătorii și perdanții în arhitectura bugetară propusă, în opinia politico.eu.
Una dintre cele mai vizibile tăieri vizează Politica Agricolă Comună (PAC), care pierde statutul de pilon bugetar distinct. Dacă în perioada anterioară (2021–2027) PAC beneficia de 386,6 miliarde de euro, propunerea actuală reduce suma alocată la 300 de miliarde. Mai mult, fondurile vor fi gestionate într-un pachet mai larg, denumit „Planuri naționale și regionale de parteneriat”, împreună cu alte politici.