Ce părere are Nicușor Dan despre responsabilitatea președintelui Klaus Iohannis în anularea alegerilor
Nicușor Dan, primarul Capitalei și candidatul independent la alegerile prezidențiale din acest an, a declarat marți că anularea alegerilor prezidențiale constituie „un uriaș eșec”, iar președintelui Klaus Iohannis îi revine „o mare responsabilitate” din acest punct de vedere.
Pe de altă parte, a mai adăugat că schimbarea acestuia din funcție nu va grăbi „lămurirea” aspectelor legate de anularea scrutinului.
„A fost un uriaș eșec faptul că România a anulat alegerile. Acele explicații pentru care alegerile au fost anulate trebuiau să existe înainte de momentul votului și nu trebuia să ajungem la momentul anulării. Cu fiecare săptămână care trece și în care nu avem explicații suplimentare despre transferuri de bani în cont și descrierea amănunțită a ce s-a întâmplat, eșecul acesta se acutizează.