
Directoarea unui liceu din Timișoara a închiriat pentru saloane de masaj un etaj din internatul școlii
Viceprimarul Ruben Lațcău a fost sesizat de elevi și părinți că în internatul școlii se întâmplă lucruri grave. Adolescentele erau nevoite să treacă pe holuri pe lângă bărbați în prosoape, iar camerele dedicate elevilor erau ocupate de muncitori, uneori de ani de zile.
„Sunt firme care funcționează fără autorizație. Sunt saloane de masaj care primesc clienți în timpul orelor de curs. Într-o școală, într-un internat de școală. Așa ceva nu este tolerabil”, a declarat Lațcău.
Controlul efectuat de viceprimar, împreună cu Poliția Locală, a arătat o situație șocantă: două etaje ale clădirii sunt ocupate de muncitori, iar în alte camere funcționează firme care oferă cursuri de calificare, masaj și terapii. Într-un fost atelier a fost chiar amenajat un apartament în care locuiește o familie.