5Фото© ipn.mdGuvernul a aprobat un program național pentru incluziunea persoanelor cu dizabilități până în 2030
Guvernul a aprobat Programul național de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități pentru anii 2026–2030, care prevede extinderea serviciilor comunitare, susținerea traiului independent și facilitarea accesului egal la servicii publice și medicale.
Una dintre principalele măsuri este revizuirea sistemului de determinare a gradului de dizabilitate, astfel încât evaluarea să pună mai mult accent pe funcționalitatea și necesitățile fiecărei persoane. Autoritățile își propun, de asemenea, să crească cu 30% accesul la servicii sociale destinate prevenirii instituționalizării. În acest scop urmează să fie deschise 12 centre de zi, create 40 de servicii comunitare și 6 centre de intervenție timpurie.
Programul prevede și accelerarea procesului de dezinstituționalizare. Până în 2030, 300 de persoane urmează să facă tranziția din instituțiile rezidențiale către comunitate, iar rețeaua de servicii sociale va fi extinsă cu 142 de servicii, inclusiv 78 de locuințe protejate, 22 de case comunitare și 42 de familii-gazdă.

