Mircea Lucescu, 80 de ani- sărbătoare și durere, în aceeași zi7Фото© money.ro

Mircea Lucescu, 80 de ani- sărbătoare și durere, în aceeași zi

, 8 новостей, 33 просмотров

O mare tragedie în familia lui Mircea Lucescu, în ziua când selecționerul naționalei a împlinit 80 de ani. Ieri, pentru „Il Luce”, a fost o zi care trebuia să fie doar despre celebrarea sa și a carierei sale prodigioase. O viață plină, în care a ridicat fotbalul românesc, a format generații întregi de sportivi și a câștigat respectul lumii fotbalistice internaționale, mulți dintre ei venind special să-l ureze: Gică Hagi, Ioan Andone, Florin Răducioiu, Rică Răducanu, Aurel Țicleanu, Florin Prunea, Ciprian Marica, Sandu Boc sau Costel Orac.

A fost o zi fericită, cu mulți prieteni alături, dar care, din nefericire, s-a încheiat odată cu o veste tristă. Chiar în acea zi simbolică, la câteva ore după petrecerea elegantă, pe care i-a organizat-o George Copos (FOTO), Mircea Lucescu a primit vestea care i-a înpietrit sufletul. Fratele său mai mare, Nelu, s-a stins din viață, la 83 de ani.

Mircea Lucescu, 80 de ani! Vestea morții lui Nelu Lucescu a fost cunoscută de mulți dintre cei prezenți la petrecere, dar a fost ținută departe de urechile lui „Il Luce” până după ora 23:00. Frcizia a fost luat de familie pentru ca, măcar pentru câteva ore, Lucescu să se bucure de aplauze, de prietenie. Discret, Nelu, fratele lui Mircea Lucescu, a dus o luptă cu o boală nemiloasă, iar destinul a vrut ca plecarea sa să coincidă cu aniversarea fratelui său mai mic.

Cel mai frumos cadou pentru prietenul nostru Mircea!
Mircea Geoană,
Mircea Lucescu, emoționat când a primit din partea GSP fotografiile de…
A fost cea mai frumoasă seară. Sunt sigur că toată lumea s-a simțit minunat!
Mircea Lucescu,
Mircea Lucescu, emoționat când a primit din partea GSP fotografiile de…