Motivele pentru care cele două doctorițe de la Spitalul Pantelimon au fost eliberate, în ciuda acuzațiilor de omor calificat2Фото© hotnews.ro

Motivele pentru care cele două doctorițe de la Spitalul Pantelimon au fost eliberate, în ciuda acuzațiilor de omor calificat

, 7 новостей, 12 просмотров

Judecătorii de la Curtea de Apel București susțin că nu există probe care să le incrimineze pe cele două doctorițe de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” inculpate pentru omor calificat, declarațiile asistentelor sunt considerate „simple bârfe”, iar pasaje din referatul anchetatorilor au avut menirea să „fascineze opinia publică”.

Curtea de Apel București a dat publicității miercuri motivele pentru care magistrații au dispus, pe 20 august, eliberarea din arest a doctorițelor Maria Miron și Mirela Păiuș de la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului „Sfântul Pantelimon”, acuzate de omor calificat în dosarul deceselor suspecte.

Într-un document de 34 de pagini, judecătorii resping toate susținerile Parchetului de pe lângă Tribunalul București, concluzia fiind că nu există probe care să le incrimineze pe cele două doctorițe.