Nicușor Dan cere investiții urgente după inundațiile din Moldova3Фото© hotnews.ro

Nicușor Dan cere investiții urgente după inundațiile din Moldova

, 5 новостей, 41 просмотров

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj de solidaritate și îngrijorare marți, în urma inundațiilor devastatoare care au afectat mai multe localități din județele Neamț și Suceava. Acesta a declarat că este „profund afectat de pierderile de vieți omenești și de distrugerile produse în comunități întregi” și a subliniat necesitatea investițiilor „sustenabile în prevenție și protecție împotriva riscurilor climatice”.

Nicușor Dan a precizat că se află în contact direct cu autoritățile implicate în gestionarea intervențiilor și că statul trebuie să ofere „tot sprijinul necesar celor afectați”. Totodată, a lăudat intervențiile pompierilor, salvatorilor și voluntarilor care „acționează fără întrerupere în zonele calamitate”.

Potrivit datelor transmise de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), peste 470 de gospodării au fost afectate de inundațiile produse în noaptea de 27 spre 28 iulie în județele Neamț și Suceava. Apele ieșite din matcă – pârâurile Dârmoxa și Neagra, respectiv râul Bistrița – au provocat distrugeri masive și evacuări de urgență.