Nicușor Dan, despre întâlnirea Trump-Putin din Alaska: Mi-aș dori să avem încetare a focului, dar sunt relativ pesimist2Фото© adevarul.ro

Nicușor Dan, despre întâlnirea Trump-Putin din Alaska: Mi-aș dori să avem încetare a focului, dar sunt relativ pesimist

, 8 новостей, 36 просмотров

Întrebat, vineri, după slujba de la Mănăstirea Brâncoveanu, din Sâmbăta de Sus, unde s-a aflat împreună cu familia, cât de importantă este pentru România întâlnirea Trump-Putin, din Alaska, Nicușor Dan a răspuns că este „foarte importantă pentru toată Europa”, dar că este „și mai importantă cu cât ești mai la Est.

„E o întâlnire foarte importantă pentru toată Europa și cu cât ești mai la Est cu atât este mai importantă. După cum știți, a fost o discuție a europenilor și a aliaților lor, Canada, Turcia a participat foarte promițător, la discuția de alaltăieri a Coaliției de Voință a participat și vicepreședintele Vance al Statelor Unite.

Deci, lucrul bun este că Europa e aliniată cu Statele Unite în demersul acesta. Ăsta e un lucru bun. Pe de altă parte, în tot ce a făcut până acum Rusia, n-am văzut vreun semn că și-ar dori pacea. Și de asta eu mi-aș dori foarte mult imediat ca după întâlnirea asta să avem o încetare a focului, dar sunt relativ pesimist”, a declarat Nicușor Dan pentru Antena 3 CNN.

În tot ce a făcut până acum Rusia, n-am văzut vreun semn că și-ar dori pacea
Nicușor Dan,
Nicușor Dan, despre întâlnirea Trump-Putin: „N-am văzut vreun semn că…