Nina Iliescu: Mulțumesc celor care au participat la funeraliile primului Președinte al României libere și democrate8Фото© hotnews.ro

Nina Iliescu: Mulțumesc celor care au participat la funeraliile primului Președinte al României libere și democrate

, 10 новостей, 59 просмотров

Nina, soția primului președinte post-decembrist al țării noastre, a publicat un mesaj plin de emoție pe blogul lui Ion Iliescu. După ce s-au încheiat ceremoniile organizate în memoria soțului său, fosta prima doamnă a României a mărturisit că aceasta a fost cea mai grea zi din viața sa. Nu a fost prezentă la funeralii, din pricina unor probleme de sănătate, iar starea sa s-a acutizat în momentul în care a văzut imagini de la înmormântare.

Ion Iliescu a plecat către lumea celor drepți și a lăsat în urmă durere fără margini pentru familie și apropiați. Însă, fără îndoială, cea mai afectată a fost soția sa, care, deși a lipsit de la ceremonia de înmormântare, a publicat un mesaj pe blogul fostului președinte al României. Starea sa era una delicată, deoarece a cedat în momentul în care și-a văzut partenerul de viață condus pe ultimul drum, din fața micului ecran. A fost necesară intervenția medicilor, care i-au administrat tratamentul necesar pentru a o stabiliza.

În postarea de pe blogul fostului președinte, Nina Iliescu și-a așternut gândurile pline de emoție și tristețe. A ținut să le mulțumească celor care i-au fost alături, dar și medicilor, care, în ultima perioadă din viața lui Ion Iliescu, au făcut tot posibilul pentru a-l salva.