
Sirene de alarmă și explozii răsună la Kiev, după ce Putin și Trump au vorbit la telefon
Sirene de alarmă și explozii răsunau marți seară în capitala ucraineană, au observat jurnaliștii Agenției France-Presse (AFP), la scurt timp după ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat că a acceptat să oprească timp de 30 de zile loviturile asupra infrastructurii energetice a țării, dar nu a agreat și o încetare totală a focului.
Autoritățile de la Kiev au cerut locuitorilor să se adăpostească din cauza riscului unui atac aerian rusesc, în timp ce reporterii AFP au auzit explozii.
Potrivit Ukrainskaia Pravda, marți seara, în timpul unei alerte de raid aerian la Kiev, forțele de apărare aeriană au deschis focul asupra dronelor inamice. Forțele aeriene au avertizat, de asemenea, cu privire la amenințarea atacurilor cu rachete balistice inamice.