Știm cele 16 echipe care vor evolua în Superliga 2025-20269Фото© gsp.ro

Știm cele 16 echipe care vor evolua în Superliga 2025-2026

, 15 новостей, 23 просмотров

Scorul final al duelului a fost 4-3 la penalty-uri, după ce echipa din Ialomița a învins în retur cu 1-0, egalând astfel scorul general al dublei manșe.

Partida decisivă s-a disputat la Clinceni, unde Unirea Slobozia a intrat cu un handicap de un gol, după ce pierduse în tur cu 2-1. În ciuda presiunii, echipa antrenată de Adrian Mihalcea a arătat determinare și a deschis scorul în minutul 41 prin atacantul georgian Levan Arabuli. Reușita a fost inițial anulată pentru un presupus offside, însă arbitrajul video (VAR) a corectat decizia și a validat golul.

În lipsa altor goluri până la finalul timpului regulamentar și al prelungirilor, soarta barajului s-a decis la loviturile de departajare. Seria a început cu emoții pentru Unirea, după ce Vojtus a ratat prima execuție – șutul său fiind parat de portarul Voluntariului. Totuși, ilfovenii nu au profitat de avantaj. Panțîru a tras pe lângă poartă, iar Carnat a fost blocat de goalkeeper-ul ialomițenilor, eroul unei serii de penalty-uri tensionate.