3Фото1Видео© ziarulnational.mdTrei bărbați, reținuți pentru organizarea migrației ilegale către statele UE
O rețea specializată în organizarea migrației ilegale către statele Uniunii Europene a fost destructurată de Poliția de Frontieră, sub coordonarea Procuraturii Ungheni.
Trei cetățeni ai Republicii Moldova, cu vârste cuprinse între 24 și 30 de ani, au fost reținuți, fiind suspectați că transportau migranți și organizau trecerea clandestină a acestora peste râul Prut.
Potrivit unui comunicat al Polițieie de Frontieră, una dintre acțiunile documentate de anchetatori a avut loc la sfârșitul lunii mai, în apropierea localității Zagarancea, raionul Ungheni. Polițiștii de frontieră au depistat trei cetățeni ai Republicii Sri Lanka – o femeie și doi bărbați – care urmau să treacă ilegal în România. Potrivit anchetei, aceștia ar fi trebuit să achite câte 2.000 de euro fiecare pentru a ajunge în state ale Uniunii Europene, potrivit tvrmoldova.