
Trump suspendă accesul studenților străini la Harvard
Președintele american, Donald Trump a semnat un ordin, prin care suspendă pentru cel puțin șase luni, accesul cetățenilor străini în Statele Unite, dacă scopul acestora este de a studia sau de a participa la programe academice la prestigioasa Universitate Harvard. Decizia, motivată oficial prin preocupări legate de securitatea națională, intervine în plin conflict între administrația Trump și instituția de învățământ din Massachusetts.
Potrivit Reuters, administrația acuză universitatea că ar avea conexiuni cu entități străine ostile, în special cu China, și susține că aceasta nu ar fi luat suficiente măsuri, pentru a preveni activitățile ilegale sau riscante ale studenților străini. Un document intern al Departamentului de Stat, obținut de Reuters, menționează chiar o „creștere semnificativă a criminalității în campus” și lipsa de cooperare cu autoritățile federale.
Măsura vine într-un context tensionat: cu doar o săptămână înainte, un judecător federal din Boston se pregătea să blocheze o tentativă a administrației, de a interzice Harvard să mai accepte studenți internaționali. Aproximativ 25% dintre studenții universității provin din afara SUA.