© zdg.md20 de ani de închisoare pentru un tânăr din Telenești, condamnat pentru omor cu deosebită cruzime, răpire și implicarea unui minor
Oficiul Telenești al Procuraturii Orhei anunță despre pronunțarea unei sentințe de condamnare a unui tânăr, în vârstă de 27 de ani, originar din raionul Telenești, acuzat de omor cu deosebită cruzime, răpire și atragerea minorilor în activitate criminală. Instanța i-a stabilit pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 20 de ani.
Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat de la Telenești, la data de 05 octombrie 2025, pe timp de noapte, inculpatul, împreună cu un minor de 15 ani, s-au deplasat cu o căruță la domiciliul victimei, aflat într-un sat din raionul Telenești. Minorul a rămas afară, iar al doilea inculpat a scos victima din domiciliu, și acoperindu-i capul cu o perdea, l-a urcat cu forța în căruță.
Ulterior, inculpații au transportat bărbatul într-o zonă de șes din extravilanul localității, unde l-au agresat fizic prin aplicarea de lovituri cu pumnii și picioarele. Potrivit învinuirii, aceștia au legat victima cu o sârmă de picior, care au atașat-o la căruță și ar fi târât-o pe o distanță de aproximativ 20 de metri. În timp ce victima era încă în viață, inculpații i-au dat foc, cauzându-i suferințe fizice și psihice intense, manifestate prin arsuri extinse ce au afectat circa 40% din suprafața corpului. În urma leziunilor suferite, victima a decedat la fața locului.