
200 euro lunar, timp de 2 ani, după relația cu amanta: Un bărbat, șantajat de soțul amantei
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală a INI, de comun cu procurorii PCCOCS și cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger”, anunță cercetarea a trei bărbați și a unei femei din Chișinău pentru șantajarea cu aproape o sută de mii lei a unui bărbat, informează Poliția Republicii Moldova.
Mai exact, în luna august curent, soțul amantei i-a impus bărbatului cu care aceasta avea o relație obligația să-i transmită lunar a câte 200 euro, timp de doi ani. Motivul ține de faptul că amanta de peste 40 ani, originară dintr-o localitate apropiată satului de baștină al victimei de 25 ani, din Ialoveni, l-ar fi ajutat cu până la 1.000 euro. Soțul, însă a aflat atât despre suma de bani, cât și despre relația amoroasă, pe care aceasta a avut-o în timp ce acesta se afla peste hotare.
Astfel, soțul femeii cu vârsta de aproape 60 de ani, a apelat la un prieten de-al său, care și-a implicat concubina în schemă. Mai exact, aceasta l-a contactat pe bărbatul victimă pe rețelele de socializare, l-a invitat la o cafea în oraș, după care a intervenit concubinul ei, soțul amantei, precum și un alt complice. Prin amenințare, aceștia l-au transportat pe bărbat într-un apartament din sectorul Râșcani al capitalei, unde i-au dictat textul recipisei prin care acesta se obliga să-i transmită în total aproape o sută mii lei.