
61 de antreprenori vor primi granturi în sumă de 41,7 milioane de lei
61 de antreprenori din diverse domenii vor primi finanțare nerambursabilă. Fondurile sunt destinate impulsionării afacerilor locale și creșterii economice, iar suma totală se ridică la 41,7 milioane de lei, transmite IPN.
„Această zi reprezintă nu doar o cifră de 41 de milioane, ci simbolizează investiția dumneavoastră, a celor 60 de antreprenori, de aproape 100 de milioane de lei în economia țării. Contăm pe munca și curajul antreprenorilor, care sunt speranța acestei țări”, a menționat ministrul dezvoltării economice și digitalizării, Dumitru Alaiba.
Granturile sunt acordate prin intermediul mai multor programe ODA, concepute pentru a răspunde diverselor nevoi ale antreprenorilor. Este vorba de finanțări prin programul de retehnologizare și eficiență energetică, prin programul de susținere a antreprenoriatului feminin, precum și prin programul „Dom de 2”, destinat diasporei.