A fost lansat concursul pentru funcția de președinte al Curții de Conturi4Foto© n4.md

A fost lansat concursul pentru funcția de președinte al Curții de Conturi

, 6 știri, 13 vizualizări

Persoanele interesate pot depune dosarele de concurs pînă pe data de 9 februarie 2024.

Candidații la funcția de președinte al Curții de Conturi trebuie să aibă studii în domeniul economic, financiar sau juridic, precum și o experiență de cel puțin zece ani în aceste domenii, dintre care cinci ani de experiență managerială. Candidații trebuie să fie cetățeni ai Republicii Moldova, să cunoască limba de stat, să nu aibă antecedente penale, să fie integri profesional și să nu aibă interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică.

Dosarul pe care urmează să-l depună participanții la concurs trebuie să conțină următoarele acte: cererea de participare la concurs; copia buletinului de identitate; curriculum vitae; copiile diplomelor de studiu, dovada experienței profesionale; cazier judiciar sau declarație pe proprie răspundere; scrisoare de motivație; declarații pe proprie răspundere privind lipsa existenței conflictului de interese.

Concursul public pentru selectarea candidatului la funcția de președinte al Curții de Conturi va include examinarea CV-urilor candidaților și proba interviului.