Academia Română salută adoptarea de către Parlament a sintagmei „limba română” ca denumire a limbii oficiale în Republica Moldova5Foto© tv8.md

Academia Română salută adoptarea de către Parlament a sintagmei „limba română” ca denumire a limbii oficiale în Republica Moldova

, 7 știri, 3 vizualizări

„Este un semnal decisiv în vederea recunoașterii în plan european a unității noastre culturale”. Declarația aparține Academiei Română, care salută hotărârea adoptată de Parlamentul Republicii Moldova pentru impunerea sintagmei „limba română” ca denumire a limbii oficiale în toate domeniile vieții culturale și științifice, precum și în toate documentele legislative și administrative.

„Fundamentată științific, susținută cu argumente incontestabile, sintagma „limba română”, clară și univocă, spre deosebire de celelalte denumiri vehiculate până în prezent („limbă moldovenească”, „limbă de stat”, „limbă oficială” sau „limbă maternă”), pune pregnant în evidență legăturile istorice și culturale existente dintotdeauna între românii trăitori de o parte și de cealaltă a Prutului, legături bazate pe origine, pe istorie și pe aspirații comune.

Adoptarea hotărârii Parlamentului Republicii Moldova de impunere a sintagmei „limba română” în învățământ, în știință și cultură, în administrație și justiție reprezintă un act important, un semnal decisiv în vederea recunoașterii în plan european a unității noastre culturale.